joi, 14 mai 2015

Ai reuşit, continuă. N-ai reuşit, continuă.



         
          Nu am pretenţia că sunt formator de opinie.
          De multe ori, lumea mă ascultă, îmi dă dreptate şi apoi îşi vede de treabă ca şi când nu am fi discutat.
          De multe ori… şi eu fac la fel.
          Oricum, ce vreau eu să spun în articolul acesta e că pentru a reuşi să faci ceva trebuie să urmezi câţiva paşi.                                                                             
              1. Stabileşte-ţi obiectivul.                   
          În momentul în care ţi-ai stabilit un obiectiv uite ce trebuie să faci:
a) stabileşte clar ce vrei să faci;
b) vezi cât timp ai la dispoziţie;
c) alege metoda de lucru;
d) stabileşte cât timp trebuie să dedici obiectivului;
e) începe să lucrezi la asta.
          2. Fă-ţi un program şi urmează-l. Fiindcă nu îţi poţi dedica toată ziua unui singur lucru (majoritatea oamenilor au un program încărcat), trebuie să îţi faci un program  în care să pui la puct o rutină zilnică, astfel încât să ştii exact ce ai de făcut şi să poţi să îţi urmăreşti progresul.
          3. Nu te lăsa întrerupt. În momentul în care începi să lucrezi pentru îndeplinirea obiectivului propus, nu trebuie să te laşi întrerupt de nimic şi de nimeni. Te debarasezi de toate lucrurile care te-ar putea distrage de la lucru şi să et concentrezi doar la îndeplinirea obiectivului.
          4. Când ţi-ai îndeplinit obiectivul, stabileşte-ţi altul. Pasul acesta e uşor de înţeles. Când ai reuşit, stabileşte-ţi alt obiectiv.
          În cazul în care ai făcut tot ce trebuia făcut şi nu reuşeşti… nu  e nici o problemă. Nu trebuie să disperi. Tot ce ai de făcut este să revezi tot ce ai făcut, să analizezi cu atenţie să găseşti greşelile şi să le corectezi, după care îţi continui treaba pentru a reuşi.
          Şi încă ceva.  Dacă ştii că poţi şi ai capacitatea necesară, nimic nu te împiedică să îţi stabileşti mai multe obiective şi să lucrezi în paralel pentru a le îndeplini.
          Spor la lucru şi nu uita: „Ai reuşit, continuă. N-ai reuşit, continuă.”  

Niciun comentariu: